Un material de specialitate redactat de către
Dr. ing. DEACONU IOAN GHEORGHE
Cultura nucului găsește condiții de creștere și de rodire în toată țara, atât în zona pădurilor de fag și stejar, cât și în zona de câmpie pe marginea cursurilor de apa. Nucul se cultivă în țara noastră din cele mai vechi timpuri, cunoscut fiind faptul ca geto-dacii foloseau uleiul de nuc în alimentație. Dezvoltata de-a lungul secolelor, aceasta tradiție a propulsat România printre cele mai mari țări producătoare de nuc din lume.
Până în anul 1900 nucul ocupa întinse suprafețe de păduri și de plantații în fondul silvic. Numărul mare de nuci existente în anumite centre s-a răsfrânt și în toponomia a numeroase localități fiind denumite: Nucet, Nuci, Nucșoara, Nucul, Poiana Nucilor, Diosig (din maghiara dio=nuc), Orăștie, Oraștioara, Orsova, Oresani (din slava oreh=nuc), etc.
Dintre cele mai importante centre pentru cultura nucului în țara noastră amintim: Sibișel, Orăștie, Orăștioara, Romoșel, Geoagiu, Roșcani (în județul Hunedoara), Borlova, Varciorova, Valea Bistriței, Bontari, Marga (in jud. Caransebeș), Diosig, Săcuieni (în jud. Bihor), Baia Mare, Măgureni, Cernești, Berița (jud. Maramureș), Pestișani, Runcu, Lelești, Stănești, Suseni, Simbotea (jud. Gorj), Toderești, Heleștenii (jud. Iași), Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Vrancea, Valea Argeșului, etc.
Într-o clasificare a numărului pomilor, al producției de fructe, precum și a valorii economice a producției până la primul război mondial, nucul ocupă în România locul trei după mar și prun.
Numărul de pomi și producția de fructe a înregistrat oscilații mari de la o perioada la alta, de la 4.281.941 pomi, cu o producție de 199.583 tone în 1938, la 1.714.100 pomi, cu o producție de 36.700 tone în 1948. Scăderea numărului de pomi și implicit a producției s-a datorat atât iernilor excesiv de geroase din anii 1928-1929, 1940-1941, 1962-1963, cât și defrișărilor masive pentru valorificarea lemnului pentru mobilă, a lucrărilor de sistematizare și organizarea teritorială impusă de colectivizarea agriculturii, dar și de ritmul redus al plantarilor de noi puieți.
O inițiativă de redresare a nucului a avut loc în anul 1957, când în planul de dezvoltare a pomiculturii s-a prevazut ca numărul de nuci din cultură sa ajungă în 1965 la 1.000.000 buc. Prevederile s-au dovedit însă lipsite de realism, rezultatele obținute fiind mult sub nivelul planificărilor. În anul 1964 s-a reluat problema revigorării culturii nucului la Conferința Națională de la Craiova, când s-au identificat noi suprafețe, pretabile pentru aceste culturi, s-a concentrat producerea materialului săditor în câteva pepiniere specializate și s-au elaborat principalele secvențe tehnologice pentru producerea materialului săditor, înființarea și întreținerea plantațiilor.
Ca urmare a acestor măsuri, în perioada 1964-1972 s-au plantat peste 600.000 nuci. Plantațiile înființate însă au dovedit în timp un potențial scăzut datorită, în principal, faptului ca materialul săditor a fost în marea lui majoritate, nealtoit, multe plantații fiind înființate în sistemul clasic, cu pomi izolați. Din datele recensământului din anul 1979, din cei 4.328.000 pomi numai 657.200 (15,18%) sunt plantații în sistem masiv. Din totalul pomilor numai 7,49% sunt selecționați, iar din cei selectați numai o mica parte sunt altoiți.
Dacă mai adaugăm și faptul ca noile plantații au fost amplasate pe terenuri cu slaba fertilitate, cu imposibilitatea de a aplica un minim de lucrări agrotehnice ne putem explica slaba productivitate a actualelor plantații. Preocupări pentru redresarea culturii nucului au fost, după cum reiese din aspectele prezentate, însa rezultatele au fost cu mult sub așteptări, producția de nuci continuând sa scadă an de an. Principala cauza care a generat aceasta situație este insuficienta măsurilor tehnice și organizatorice luate de forurile competente pentru asigurarea bazei tehnico-materiale, pentru rentabilizarea acestei culturi și neaplicarea legilor care puteau contribui hotărâtor la creșterea suprafețelor cultivate.
În România, primele lucrări de ameliorare genetica la nuc în scopul obținerii de soiuri autohtone au fost începute la S.C.P.P. Geoagiu în anul 1958 de către N. Meza și V. Cociu, stimulate fiind de existenta unor adevărate centre de cultura pentru această valoroasă specie pomicolă. Acțiunea pentru îmbunatățirea sortimentului de nuc a fost condusă în doua etape principale.
Prima etapa începută în anul 1958 a urmărit selecția celor mai valoroase tipuri de nuc dintre cele existente la Sibișel, Geoagiu, Romoșel și alte centre din județul Hunedoara și apoi, după câțiva ani, și în județul Gorj în localitățile Peștișani, Nuvaci, Frățești, Bârsești, Alimpești etc.
În aceasta prima etapa s-au identificat biotipuri valoroase pe baza observațiilor și determinărilor privind producția și calitatea fructelor, biologia înfloritului, rezistenta la boli și ger s.a.
Prin identificarea și studierea a peste 800 biotipuri de nuc au fost selecționate câteva elite valoroase care au fost înmulțite prin altoire și plantate în colecții sau în culturi de concurs. Dintre tipurile valoroase studiate în culturile de concurs organizate la Stațiunile de Cercetare și Producție Pomicola Geoagiu și Tg. Jiu au fost omologate soiurile: Sibișel precoce (1975), Sibisel 44, Geoagiu 65, Germisara, Orăștie, la Geoagiu și Novaci, Sușița, Pestisani și Victoria la Tg. Jiu în 1979.
În cadrul I.C.D.P. Mărăcineni au fost omologate următoarele soiuri: Jupânești, Bratia, Roxana, Mihaela, Muscelean, Argeșan.
În cadrul S.C.D.P. Iași au fost omologate soiurile Velnița și Miroslava.
În cadrul stațiunii S.C.D.P. Vâlcea au fost omologate soiurile: Timval, Valcris, Valcor, Valmint, Valrex.
Tot în cadrul primei etape s-a desfășurat selecția unor hibrizi de perspectivă, cu deosebire la Stațiunea Pomicola Geoagiu, proveniți din polenizarea naturala a tipurilor valoroase de nuc. Hibrizii naturali obținuți au fost studiați pe familii determinându-se producția de fructe și calitatea acesteia, rezistenta la ger și la atacul bolilor specifice, precum și caracteristicile de înflorire. Dintre hibrizii obținuți prin libera polenizare a fost selecționată elita g 4-21 care a fost omologata în anul 1985 sub denumirea de Sarmis.
În etapa a doua care a început în anul 1977 s-a stabilit un program amplu de îmbunatățire a sortimentului la nuc condus de I.C.D.P. Mărăcineni, atât prin selecția individuala cât și prin hibridarea sexuală dirijata (S.C.D.P. Geoagiu). Acțiunea de selecție individuală la nuc s-a extins la toate stațiunile pomicole din țară, acțiune care a culminat în anul 1978, când au fost angrenate majoritatea școlilor din aproape toate județele țării, fiind recoltate peste 30.000 de probe de nuci de coaja.
În perioada 1958-1995 la S.C.D.P. Geoagiu s-au efectuat 663 combinații hibride, au fost polenizate artificial 97.072 flori din care au rezultat 27.845 fructe hibride și respectiv 9.709 puieți hibrizi.
Trebuie sa subliniem că rezultatele bune obținute în selecția individuală, dar mai ales în hibridările sexuate s-au datorat și unei strânse colaborări cu specialiști de peste hotare din Franța (Bordeaux), Spania (IRTA Reus), Turcia (Yalova) și SUA de la care s-a primit bibliografie de specialitate și material biologic (polen, ramuri altoi).
În anul 2003 la S.C.D.P. Geoagiu s-au omologat soiurile Geoagiu 86, Sibișel 252, Claudia și Ciprian.
Obiectivele prezente, dar mai ales cele de perspectiva în ameliorarea genetica a nucului în România vizează omologarea unor soiuri productive, cu fructul mai mare de 13-14 gr. De forma ovoida, cu coaja subțire, randamentul în miez de peste 50%, tolerant la atacul de antracnoză și bacterioză, rezistente la temperaturile scăzute și cu înflorire târzie, de tip protogin și cu un caracter foarte important – fructificarea și pe lăstarii laterali. Întrunind aceste caracteristici suntem convinși ca soiurile autohtone viitoare vor devenii foarte competitive pe piața externa și nucul va fi una din speciile pomicole românești generatoare de profituri substanțiale.
