Regele copacilor în România, importantă sursă de hrană și sănătate.
Cu o statură impresionantă, o coroană bogată, cu frunze dese și miros plăcut, rădăcini puternice și scoarță netedă, nucul este considerat regele pomilor în țara noastră precum și în întreg bazinul balcanic, un adevărat tezaur ale cărui proprietăți hrănitoare și terapeutice au fost cunoscute strămoșilor noștri încă de pe vremea geto-dacilor.
Originea nucului se pierde mult în istorie, identificându-se cu episoade din mitologia greacă unde nucul era asociat cu darul profeției. Acolo Artemis Caryatis, o tânără din Laconia, iubită de Dionysos, înzestrată de Apollo cu darul clarviziunii, ajunge a fi transformată într-un nuc roditor, și apoi, nucul, trece printr-o mulțime de tradiții și obiceiuri românești în care nucile și frunzele nucului sunt întrebuințate în diverse ritualuri și credințe populare.
Mulți specialiști sunt de părere că nucul își are originea în zona geografică a Balcanilor și că de aici s-ar fi extins apoi către est, până în sudul Chinei, în Imperiul Roman și mai apoi, în secolul 17 ar fi ajuns și pe continentul American. În zilele noastre, nucul creste încă sub formă de floră spontană, chiar și la noi în țară, însă, la nivel mondial producția de nuci este realizată în culturi mari, organizate în livezi.
Conform datelor puse la dispoziție de Organizația Mondială pentru Alimentație și Agricultură, Romania este al optulea mare producător mondial de nucă, fiind cel mai mare producător european, cu perspective încurajatoare de creștere în condițiile în care cererea mondială de nucă se situează mult peste valoarea producției mondiale.
Printre proprietățile extraordinare ale nucului se număra și faptul că este printre puținii pomi fructiferi utilizați în întregime, la scara larga, de la frunze și pana la rădăcina, în numeroase domenii: hrana, jucării, mobilier și ornamente, coloranți, industria farmaceutică și cosmetică sau chiar în cea a prelucrării bijuteriilor.
• Nuca, fructul, este utilizat în alimentație, consumat proaspăt, uscat, ori sub forma de uleiuri.
• Cojile lemnoase care adăpostesc miezul sunt utilizate în crearea de ornamente, mici jucării sau chiar a unor mici piese de mobilier. Deasemenea, o întrebuințare relativ recentă a cojilor de nucă o constituie cea de material de șlefuit în industria bijuteriilor cât și a materiei prime de produs termic, băuturi alcoolice sau chiar dulceață.
• Învelișul verde, gros, se utilizează pentru obținerea de pigmenți și coloranți.
• Florile sunt utilizate ca tratament naturist pentru creșterea rezistentei parului.
• Frunzele sunt utilizate în industria farmaceutică umană și veterinară, cu o paleta extrem de vasta de întrebuințări.
• Lemnul nucului este neted, masiv, închis la culoare, ceea ce îl face extrem de prețios.
• Rădăcina nucului se folosește la fabricarea mobilierului nautic și aviatic.